Balada unui mincinos – Rareș Bogdan atacă din nou
S-a trezit și domnul Rareș *Pensii Speciale* Bogdan să vorbească, cu speranța că l-ar mai asculta, totuși, și altcineva în afară de propria lui oglindă. În spiritul său deja consacrat, domnul Bogdan a spus multe dar, în esență, nu a zis mai nimic. Ceva despre comasare, un pic despre reprezentativitate și evident, un atac subtil la adresa AUR. Și-a făcut norma pe luna aceasta, e timpul pentru o nouă vacanță!
Revenind la lucruri mai serioase, disprețul pe care acești politruci îl au față de banii statului nu contenește să mă surprindă. Fură cu o mână, și pe cealaltă o folosesc ca să mai semneze o lege prin care iți cresc taxele pentru că statul nu are bani. Spun lejer că „democrația costă”, în timp ce căpușează visteria statului de la o lună la alta. Vorbesc despre reprezentativitate, când ei sunt aleși de o minoritate dintre cetățenii cu drept de vot.
A spune că politicienii de astăzi sunt ipocriți și atât ar fi o afirmație modestă, pentru că deja s-a ajuns la un alt nivel de ipocrizie. Parcă ieri domnul Rareș Bogdan scuipa PSD-ul și se jura că nu va face alianță cu socialiștii, astăzi îl vedem aproape închinat la poarta lui Ciolacu, în numele democrației de baltă a șefului său, veșnicul voiajor Klaus. Să mai amintesc oare și de pensiile alea speciale? N-are rost, nimic nu îi mișcă pe acești mincinoși de profesie.
Domnule Bogdan, românii au înțeles deja cum stă treaba cu „extremismul”
Important, domnule Bogdan, este să scăpăm nu de extremismul închipuit de dumneavoastră, ci de partidele toxice care au făcut țării atât de mult rău în ultimii 34 de ani. Atât PSD, cât și frățiorul mai mic și mai limitat din punct de vedere cognitiv PNL, trebuie să ajungă la groapa de gunoi a istoriei, acolo unde le este locul. Alături de toți cei care au furat, mințit și batjocorit cetățenii României.
Esențial, domnule Bogdan, este că românii au înțeles deja cum stă treaba cu „extremismul” acesta: când cineva e împotriva PSD-PNL, e extremist; când cineva își iubește țara, e extremist; când cineva vrea dreptate pentru România, e extremist. Chiar mai sperați că vă mai crede cineva?
Etichetele acestea aruncate de voi nu mai funcționează, ba chiar riscă să se întoarcă împotriva voastră. De ce spun acest lucru? Pentru că la o scurtă analiză a ultimelor decenii, mulți români ar putea considera, unii pe bună dreptate, că voi ați fost adevărații extremiști. Voi, cei care v-ați făcut un hobby din a distruge această țară bucată cu bucată.
De ce vă este frică nu o să scăpați. Comasare sau nu, candidaturi comune sau nu, tot veți pierde la urne, în fața unor „extremiști” care vor să își apare cu orice preț democrația. În fața unor „golani” care refuză să mai fie controlați de către un sistem corupt. Cu cât acceptați acest lucru mai repede, cu atât mai bine pentru sănătatea voastră mentala.
Distribuie articolul pe Social Media