Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare nu mai analizează teze de doctorat mai vechi de un an

Am solicitat ministrului educației, Ligia Deca, în cadrul unei întrebări parlamentare, o serie de clarificări asupra problemei plagiatelor şi a integrității academice. Recenta declarație făcută de către ministrul educației la ședința Consiliului General a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) riscă să fie așezată, din nefericire, sub auspiciile favorizării plagiatorilor.

„Recenta participare a dumneavoastră la ședința Consiliului General a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) (…)unde ați afirmat că instituția nu poate analiza teze de doctorat mai vechi de un an, care au intrat în circuitul civil și au produs efecte, pentru că aşa prevede decizia Curții Constituționale a României, riscă să fie așezată, din nefericire, sub auspiciile favorizării plagiatorilor”.

Astfel, având în vedere declarațiile făcute de ministrul educației, Ligia Deca, dar și acuzațiile de plagiat existente la adresa unor membri ai Guvernului din care și domnia sa face parte, i-am solicitat ministrului o serie de clarificări, după cum urmează:

„Considerați că, până la apariția prevederilor din noile legi ale educației, se aplică, sau nu, prevederile din actuala lege a educației, conform cărora CNATDCU trebuie să își asume obligațiile legale și să verifice, în continuare, tezele de doctorat, inclusiv cea a domnului ministru Lucian Bode, mai ales că acesta are o nouă sesizare de plagiat?

Considerați că un ministru al educației poate decide ce are voie şi ce nu are voie să facă o instituție – CNATDCU – care respectă un cadru legal de funcționare, anume Legea educației naționale nr.1/2011?

Considerați că decizia CCR 364/2022 creează un risc sistemic de impunitate, având în vedere că descoperirea unui plagiat, precum și analiza lui, poate dura mai mult de un an?

„Ministerul Educaţiei sau oricare alt organism nu au competența de a reevalua fondul științific al tezei de doctorat”, conform deciziei CCR, iar plagiatul este descoperit ulterior procedurii de atribuire, considerați că posesorul de titlu doctoral poate primi indemnizaţia de doctor pe tot parcursul vieții?„

În România, problema plagiatelor a devenit, deja, una sistemică!

Abonare
Anunță-mă despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Type at least 1 character to search
0
M-ar interesa părerea ta, te rog să comentezi.x
()
x