Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis și al unui sistem totalitar | VIDEO
Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, poziționându-se drept succesorul lui Klaus Iohannis și al unui sistem care calc
Participarea la Atreju! Despre România și lupta pentru democrație
Pe 14-15 decembrie am fost la Roma, în Italia, unde am participat la Atreju, congresul organizat de Fratelli d’Italia – unul dintre cele mai importante evenimente
Omagiu pentru Mircea Diaconu: UN OM! Odihnește-te în pace!
Mircea Diaconu, UN OM așa cum se prezenta tuturor. Nu marele actor, nu europarlamentar, UN OM care a trăit pentru valori și a crezut în unitatea românilo
Vești bune la ceas de seară: lupta pentru dreptate continuă! | VIDEO
Am obținut o primă victorie în lupta noastră pentru dreptate! Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneția, răspu
CNA lovește, din nou, în libertatea presei: postul Realitatea PLUS, redus la tăcere!
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) continuă să se comporte ca o unealtă politică a actualei puteri, neglijându-și rolul de apăr
Încercăm prin toate mijloacele să împiedicăm lovitura de stat a lui Iohannis | VIDEO
Sperăm ca astăzi să se facă justiție, să se facă dreptate, să recăpătăm încrederea cetățenilor în proce
Ziua Drepturilor Omului: drepturile noastre, viitorul nostru! Chiar acum!
Astăzi, 10 decembrie, ar trebui să celebrăm Ziua Drepturilor Omului, dar, în România, ultima decizie a CCR nu doar că sfidează voința popo
Frați și surori, haideți în AUR! Fac apel pentru formarea unui singur bloc suveranist!
Fac un apel, dragi prieteni, la toți patrioții din această țară, la toți unioniștii, la toți oamenii care au participat la această b
Astăzi, românii trebuiau să meargă să voteze liber! Cer președintelui Klaus Iohannis să facă un pas în spate, să se retragă și să respecte Constituția, nu să o batjocorească | VIDEO&FOTO
Într-un moment crucial pentru România, trebuie să ne păstrăm calmul și să rămânem uniți în fața provocărilor. E
De Ziua Constituției, legea fundamentală este călcată în picioare! Vrem alegeri libere!
Astăzi, 8 decembrie, ar trebui să sărbătorim Ziua Constituției României – piatra de temelie a democrației și a statului de drept. &Ic
Lupta pentru democrație continuă! Votul românilor trebuie respectat! Vrem alegeri libere! | FOTO & VIDEO
Astăzi am făcut un nou pas important pentru a apăra democrația în România. Decizia Curții Constituționale de ieri este o încălc
Doar românii mai pot salva România!
Decizia fără precedent a Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale reprezintă cea mai gravă lovitură aplicată democra
RUȘINE CCR! Lovitură de stat în plină desfășurare! Nu ne lăsăm provocați, nu ieșim în stradă!
Decizia Curții Constituționale de a anula turul 1 al alegerilor prezidențiale este un afront direct la adresa democrației și a suveranității popo
La mulți ani de Sfântul Nicolae!
Astăzi sărbătorim pe Sfântul Nicolae, ocrotitor al celor nevoiași și simbol al dăruirii, un model care ar trebui să inspire întreaga
Mișcarea pentru Reconstrucția României, singura variantă pentru renașterea țării
Am purtat pe 3 decembrie discuții cu reprezentanți ai domeniilor cheie din statul român, cu privire la prioritățile din viitoarea legislatură parlame
Poporul român și-a recâștigat libertatea! Vreau o horă a Unirii între noi, toți românii, de azi înainte! | FOTO&VIDEO
Dragi români, viitorul nostru nu este al urii, ci al speranței. Nu este al dezbinării, ci al unității. Astăzi, trebuie să fim mai uniți ca
Am votat! Azi, marșul de Ziua Națională îl organizăm la vot: LA MULȚI ANI! | VIDEO
Am mers la prima oră a dimineții să votez, tocmai ca să transmit acest mesaj în teritoriu: dragi primari, nu vă sacrificați libertatea pentru ei
La mulți ani! Cum Sfântul Andrei este ocrotitorul României, așa să fim cu toții mâine!
Astăzi, 30 noiembrie, ne bucurăm de marea sărbătoare a Sfântului Andrei, cel care a adus credința creștină pe meleagurile noastre. Săr
George Simion: „Dacă primul partid al țării după votul de duminică este AUR, vă garantez că lovitura de stat va fi oprită și că judecătorii de la Curtea Constituțională nu vor decide repetarea alegerilor!” | FOTO&VIDEO
Am ales să închei campania electorală pentru alegerile parlamentare la Piatra Neamț, în mijlocul nemțenilor, într-o atmosferă înc
Ne confruntăm cu o lovitură de stat care este în plină desfășurare! | VIDEO
România se află într-un moment istoric crucial, iar tentativa de a manipula și distorsiona voința poporului român este o lovitură de stat &ici