Raport George Simion, Președinte AUR, 19 – 25 februarie
Ce mesaj am transmis la Washington: Să facem România mare din nou, nu doar America!
Săptămâna trecută, alături de colegii din AUR am fost trei zile în SUA, unde am participat împreună la CPAC – Conservative Political Action Conference, cea mai mare reuniune de acest fel a liderilor conservatori din lume. Am avut întâlniri constructive, am discutat cu oameni politici importanți, am acordat interviuri. Oamenii au aflat ce se întâmplă cu adevărat în România și că adevărul nu este cel spun de Marcel și de Nicu în presa aservită.
Am avut în prima zi întâlniri cu oficiali ai Partidului Republican din Statele Unite, dar și cu europarlamentari membri ai grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, precum și cu parlamentari din mai multe state europene. Ne-am întâlnit, de asemenea, cu oficiali ai grupului Americans for Tax Reform și ai Consiliului Atlantic, o organizație non-partizană care are drept obiectiv identificarea de soluții la provocările globale.
Am acordat mai multe interviuri pentru New American, reason.com, jurnalistului Glen Jung de la portalul brightlightnews.com, pentru podcastul Securing America moderat de Frank Gaffney, pentru televiziunea austriacă națională ORF și pentru televiziunea italiană Byoblu News. Temele abordate în cadrul interviurilor au vizat succesul politic înregistrat de AUR din 2020 și până în prezent, dar și consecințele pandemiei Covid-19.
Poți vedea aici rezumatul zilei: https://www.youtube.com/watch?v=s5RcuV29Oj4&embeds_referring_euri=https%3A%2F%2Fgeorgesimion.ro%2F&source_ve_path=MjM4NTE&feature=emb_title
În cea de-a doua zi în SUA am acordat mai multe interviuri reprezentanților presei prezenți la evenimentul din Washington D.C. Unul dintre interviuri a fost cel acordat Sherronei Bishop, co-gazda Realtalk. În cadrul acestuia, am explicat că unul dintre motivele pentru care AUR a participat la CPAC a fost dorința de a obține sprijin internațional din partea Partidului Republican din Statele Unite, criticând Democrații americani pentru susținerea necondiționată pe care o acordă socialiștilor din România și din Europa.
Totodată, am fost invitat în calitate de Speaker în cadrul International Crisis Summit (ICS), unde m-am alăturat astfel altor lideri din diverse domenii pentru a discuta despre cum România a reușit să se opună vaccinării obligatorii. Ziua s-a încheiat prin participarea la Ronald Reagan Dinner.
Vezi aici discursul pe care l-am avut în cadrul evenimentului: https://www.youtube.com/watch?v=hkAni2B1_sU
Cea de-a treia zi a fost marcată de discursul susținut de Donald Trump, fostul și cel mai probabil viitorul președinte al Statelor Unite ale Americii. Am spus, într-un live pe pagina de Facebook, că suveranismul trebuie să fie la putere și în România, AUR fiind singurul partid care pune România pe primul loc.
Pe parcursul zilei am avut întâlniri cu oficiali americani, dar și europeni. Printre aceștia, Rick Santorum, fost candidat republican pentru nominalizarea la alegerile prezidențiale sau Annalisa Tardino, europarlamentar Lega, Radosław Fogiel și Arkadiusz Mularczyk, parlamentari din Polonia reprezentând PiS.
Ce am avut de spus: https://www.youtube.com/watch?v=WAr_KvGrgWE&embeds_referring_euri=https%3A%2F%2Fgeorgesimion.ro%2F&source_ve_path=MjM4NTE&feature=emb_title
Am discutat și cu Steve Bannon, strateg șef și consilier principal al președintelui Statelor Unite, Donald Trump. Acesta a avut și un mesaj către coaliția de guvernare din Româna condusă de Marcel Ciolacu. Mesajul a fost clar și se poate vedea, video, AICI: https://www.facebook.com/reel/323181954082838
Totodată, pe parcursul acestei zile, am acordat o serie de interviuri pentru NewsMax, The Epoch Times, One America News Network, Real Voice of America și True North. Închei prin a vă spune că duminică am avut o mare bucurie la Sfânta Liturghie, la Washington. L-am întâlnit, ca participant și membru în consiliul parohial, pe Ghiță Mureșan.
M-am întors de la Washington D.C. cu promisiunea unor relații viitoare care să pună România pe harta discuțiilor de interes cu SUA. M-am întors din America și mai convins că trebuie să facem România mare din nou. Mergem împreună până la capăt!
Caravana Medicală AUR își continuă drumul prin comunele țării
Caravana Medicală „AUR pentru SĂNĂTATE!” străbate în această perioadă întreaga țară, oprind în comunele aflate la distanțe mari de spitale și asigurând asistență medicală gratuită celor aflați în nevoie.
În fiecare comunitate unde ajungem cu Caravana Medicală AUR simțim cât de mare este prăpastia căscată în 33 de ani între români și guvernanți. Cu fiecare zi în care vedem în ochii oamenilor o rază de încredere în ziua de mâine suntem și mai siguri că drumul pe care am plecat cu mulți ani înainte este chiar drumul cel bun! Poți vedea aici cum redăm vederea românilor: https://www.facebook.com/partidulAUR/videos/367332836129059
Pe lângă consultații, analize și operații gratuite de cataractă, ajutăm și cabinetele medicale de la sate, pentru că dar din dar se face rai. Săptămâna trecută, colegii din Caravana Medicală au donat un ecograf pentru locuitorii din Grebenișul de Câmpie, Mureș.
După județul Mureș, în această săptămână suntem în Cluj. Luni și marți ne aflăm în comuna Tritenii de Jos, miercuri și joi ne veți găsi în satul Valea Drăganului, comuna Poieni, iar vineri și sâmbătă în comuna Aghireșu. Suntem partidul faptelor, nu al vorbelor!
AUR contra sistemului
Mihaela Ciochină, judecătoare a Curții Constituționale, a fost convocată recent la Cotroceni de către președintele Klaus Iohannis, împreună cu mai mulți reprezentanți ai coaliției PSD-PNL, pentru a discuta cel mai probabil despre comasarea alegerilor. Este inacceptabil ca puterea judecătorească şi puterea politică să se întâlnească şi să discute într-un an cu cinci rânduri de alegeri în care credem că vor apărea numeroase iniţiative legislative antidemocratice şi anticonstituţionale.
Ceea ce se întâmplă este inimaginabil, vor să mai facă ceva de frica AUR: vor să aducă alegerile prezidențiale cu trei luni în față. Klaus Iohannis i-a chemat la raport, le-a dat direcțiile, le-a dat solicitările pe care le-a avut și PSD-ul și PNL-ul, iar ei trebuie să execute.
În acest context, colegii din AUR au depus o sesizare la CCR prin care au solicitat cercetarea disciplinară a judecătoarei. Vrem să ştim de la preşedintele Curții Constituționale dacă a avut mandat de reprezentare la Palatul Cotroceni, iar dacă nu a avut, să îi fie încetat mandatul de judecător. Nu ne vom lăsa călcați în picioare!
Alături de antreprenorii români
În timp ce hoții de la guvernare se gândesc cum să încalce Constituția pentru a mai prinde câțiva ani la putere, noi, cei din AUR, facem lucruri concrete pentru români și pentru viitorul țării.
Săptămâna trecută, la invitația AUR, antreprenorii din județul Prahova s-au reunit pentru a dezbate, alături de colegii mei, potențiale soluții la dezastrul fiscal produs de coaliția PSD-PNL. Concluzia este una singură: oricâte planuri am face, acestea nu sunt realizabile atât timp cât la putere avem antiromâni.
Vom continua să organizăm astfel dezbateri pentru a veni cu soluții la problemele identificate de mediul de afaceri și a înlătura împreună căpușele de la cârma țării!
AUR înființează Departamentul „Legea Codrului de AUR”
În fiecare an, milioane de metri cubi de lemn ies din țară, sub complicitatea statului român. Pădurile sunt tăiate ilegal, iar lemnul ajunge în țări precum Austria, care face milioane de euro de pe urma noastră. În tot acest timp, românii privesc cum țara le e furată, iar pădurile dispar.
Noi am ales să nu privim, ci să acționăm. Alături de activistul Tiberiu Boșutar am dat startul celui mai important proiect inițiat împotriva mafiei pădurilor. Împreună am înființat Departamentul „Legea Codrului de AUR”, prin care vrem să prezentăm investigații de proporții despre jaful făcut asupra resurselor țării.
În cadrul Departamentului „Legea Codrului de AUR” vom crea la nivelul fiecărei filiale județene AUR un Birou, unde românii sunt așteptați să sesizeze abuzurile făcute de șmecherii locali asupra pădurilor țării. Împreună suntem mai puternici în lupta dusă împotriva mafiei din sectorul forestier!
Candidez la președinție? Îți dau răspunsul acum
Nu știu încă dacă voi candida la președinție. Nu m-am decis încă. Așa cum am tot spus, candidatul AUR în cursa pentru prezidențiale va fi anunțat pe data de 16 iunie. Cert, la acest moment, este că AUR va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale. Pânâ atunci, așa cum s-a anunțat deja, AUR a dat startul cursei interne pentru candidatura la prezidențiale.
Candidatul propus de AUR pentru funcția de președinte al României, fie că am să fiu eu, fie că va fi un coleg, va ajunge în turul 2. Vreau să oferim șansa unei candidaturi acelei persoane despre care românii vor spune că este cea mai bună pentru a fi candidatul nostru și viitorul președinte al României.
De aceea, fiecare dintre românii care aderă la cei patru piloni ai AUR – națiune, familie, credință și libertate – sunt invitați să se înscrie pe Platforma de Merit AUR. Ulterior, până pe data de 16 iunie, să meargă în fiecare filială din județele țării sau din diaspora pentru a-i convinge pe membrii și simpatizanții AUR să îi susțină în cadrul competiției interne pentru desemnarea candidatului AUR la alegerile prezidențiale.
Unde s-au dus banii bucureștenilor și cum poate scăpa Capitala de ghinionul de a avea incompetenți la conducere
Colegul meu Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria București, a prezentat cel de-al cincilea exponat din cadrul Muzeului Risipirii Banului Public, și anume Tribuna Stadionului Iolanda Balaş-Soter. Alături i-au fost Nicolae Ungureanu, fost mare rugbyst al României, și Monica Iagăr, campioană europeană la săritura în înălțime.
Investiția în modernizarea arenei a fost începută în anii în care ţara noastră încă avea performanţe la Olimpiade, la campionate mondiale şi europene. După 19 de ani de șantier și peste cinci milioane de euro investiți, tribuna, o dorință a marii campioane olimpice Iolanda Balaș de a avea în București un centru modern de atletism, nu este nici astăzi finalizată.
Colegul meu Mihai Enache a prezentat mai multe „exponate” costisitoare pentru bucureşteni, însă de care nu se pot folosi, cum ar fi Patinoarul Mihai Flamaropol, infochioşcurile turistice, Curtea Domnească şi trotuarul rulant pentru staţia intermodală Basarab-Gara de Nord.
Convins că soluțiile pentru dezvoltarea localităților României există, dar că acestea trebuie implementate de specialiști, Mihai Enache organizează un webinar dedicat persoanelor care își doresc să candideze la posturi publice, în cadrul administrației locale. Doritorii sunt invitați să se înscrie și să participe la cursul de specialitate, online, accesând următorul link:
Distribuie articolul pe Social Media